Istoric, trecut, prezent și viitor

Spitalul Cavnic, istoric

A fost construit în anul 1979 cu destinaţia de cămin de nefamilişti. Instituția funcționează într-o singură clădire, situată într-o zonă liniştită, cu privelişte de munte, deţine curte şi spaţiu verde. De la începutul anului 1980 a fost dat în folosinţă sub denumirea Spitalul de intreprindere Cavnic perioadă când mineritul era principalul sector de activitate, unde lucrau mii de ortaci.

Având în vedere numãrul mare de mineri care lucrau la Mina Cavnic şi faptul că prima unitate sanitară se afla la 40 km distantã s-a hotărât înfiinţarea unei unităţi sanitare la Cavnic pentru acordarea primului ajutor în caz de accidente, fiind preluată de Mina Cavnic şi condusã de dr.Andru Doina pânã în 1 august 1980. Din 1 august 1980 conducerea a fost preluatã de dr.Dobre Vladimir până la 1 august 1981 urmând a fi preluată de dr.Vezentan Ioan până în 12 octombrie 1987. Numărul mare de copii cu dizabilităţi şi copii abandonaţi a determinat înfiinţarea unei secţii cu două etaje și cu un număr de 90 paturi deservind ca leagăn de copii din noiembrie 1982. În aprilie 1991 unitatea sanitară este preluată de dr.Filip Dumitru urmând ca din august 1992 spitalul să fie redenumit Spital Orăşenesc Cavnic moment în care, la nivelul unităţii s-a creat o secţie de medicină internă cu 40 paturi deservind astfel şi populaţia oraşului. Din iunie 1993 conducerea este preluată de dr.Cioc Valeriu Radu până în martie 2017, perioadã în care leagănul de copii a fost transferat în Baia Mare în centre sociale. Din 1999 ca urmare a numărului mare de solicitări s-a înfiinţat un ambulator de specialitate cu specialităţile: medicină internă, neurologie, obstretică-ginecologie, psihiatrie şi chirurgie generală.

Spitalul Cavnic, prezent

În martie 2003 conform structurii organizatorice s-a aprobat reorganizarea unitãtii medicale în Spital de Boli Cronice Cavnic înfiinţându-se un ambulatoriu de specialitate cu 11 specialităţi respectiv medicină internă, neurologie, obstretică-ginecologie, psihiatrie, chirurgie generală, ORL, oftamologie, dermatovenerologice, ortopedie şi traumatologie, recuperare medicină fizică şi balneologie, pediatrie, pe două secţii, respectiv secţie de medicină internă cu 40 paturi și secţia psihiatrie cu 90 paturi.

Ca urmare a numărului mare de pacienţi cu boli psihice s-au făcut demersuri la Ministerul Sãnătăţii solicitându-se transformarea în Spital de Psihiatrie Cavnic în noiembrie 2004, fiind singurul spital de psihiatrie din județ pe un segment de patologie (psihiatrie) deficitară în judeţul Maramureş unde, nivelul îmbolnăvirilor psihiatrice este mai mare decât media pe ţară , datorită condiţiilor specific: obiceiurile nutriţionale, condiţiile socio-economice, respectiv desfinţarea sectorului minier, ceea ce a dus la o creştere a şomajului în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 30 – 50 ani. Aceasta a făcut ca unul din patru indivizi să sufere de o boală psihiatrică, cea mai frecventă fiind depresia.

Din iulie 2019 şi pânã în prezent conducerea interimarã este asiguratã de Mãrginean Marius Doru pânã la ocuparea postului prin concurs .

La ora actuală condiţiile de cazare din spital sunt deosebite existând saloane cu două şi trei paturi, fiecare cu televizor, grupate cu un grup sanitar dotat cu chiuvetă, toaletă şi duş (condiţii hoteliere de trei stele).

Deasemenea, Spitalul din Cavnic dispune de o sală în suprafaţă de 65 m2 pentru ergoterapie, respectiv meloterapie, art-terapie, ş.a.m.d.

Situaţia geografică centrală în judeţ constituie un factor important având în vedere adresabilitatea bolnavilor psihici din județul Maramureș și județele limitrofe, fapt pentru care la momentul actual spitalul tinde sã se transforme într-unul de talie regionalã.

Conform Ordinului MS nr.685/24.05.2011 Spitalul de Psihiatrie Cavnic este clasificat în funcţie de competenţă în categoria V respectiv "Spital cu Monospecialitate Psihiatricã" . Deși categoria V conferă un nivel de competenţă limitat am continuat dezvoltarea și in alte direcții necesare stării de sănătate a populației.

Astfel in ziua de azi putem asigur calitativ :

-servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici și acuți;

-servicii medicale paliative;

-servicii medicale medicină internă.

Spitalul de Psihiatrie este cel mai mare angajator din orașul Cavnic cu un numãr de 88 de angajati , respectiv 8 medici , 30 asistenți medicali, 31 angajați - personal auxiliar (infirmiere, îngrijitor, curățenie, brancardieri ) , 1 farmacist , 1 psiholog , 1 biolog , 1 statistician medical , 1 registrator medical iar personalul TESA și muncitori sunt în număr de 14 . Din capacitatea de 130 de paturi spitalul are normate 80 de paturi , respectiv 55 de paturi secția psihiatrie, 15 paturi compartiment medicină internă și 10 paturi compartiment îngrijiri paliative. Este racordat la urmãtoarele utilități : rețea stradală de apă potabilă, colector stradal canalizare, rețele electrice și de alimentare cu gaze naturale, telefonie, televiziune și internet.

Spitalul Cavnic, viitor

În anul 2017 Primăria orașului Cavnic a întocmit și depus spre finanțare proiectul ,, Reabilitarea , modernizarea și extinderea Spitalului de Psihiatrie Cavnic din județul Maramureș “ , proiect care propune printre altele extinderea pe verticală a clădirii spitalului cu încă un etaj în care va fi mutat compartimentul de îngrijiri paliative, un lif pentru persoane, lift alimentar, achiziții de aparatură medicală modernă, iar pentru economia resurselor energetice se vor monta 12 panouri solare pentru obținerea apei calde menajere și 70 panouri fotovoltaice pentru producerea curentului electric precum și 15 pompe de cãldură aer-aer de 12000 BTU P.U. pentru încălzirea spitalului în anotimpurile reci.

O mare parte din resursele proiectului sunt destinate achiziției de aparatură medicală, mobilier și aparatură profesională pentru asigurarea unui act medical cât mai complex. Implementarea proiectului în sumă de 6 milioane euro va asigura servicii medicale la standarde înalte , modernizarea tuturor instalațiilor electrice, sanitare și termice, amenjări interioare, siguranțã în exploatare, lucrări de extindere și de realizare a circuitelor medicale funcționale necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare. Extinderea spațiului existent cu încã un etaj va duce la transformarea compartimentului de îngrijiri paliative în secție cu 28 de paturi.

Spital Cavnic

Rezoluție: dispunem de număr total de 130 paturi.

Înființat în anul 2004, într-un județ în care structurile de psihiatrie erau dispersate, iar adresabilitatea depășea capacitatea secțiilor de profil existente. Morbiditatea prin boli psihice avea o incidență mare intr-o zonă cu mulți disponibilizați din minerit și o rată a depresiilor peste media națională. Unitatea este intr-o continuă evoluție calitativă, dezvoltându-se odată cu orașul devenit astăzi stațiune turistică. Modernizarea pe mai departe este aprobată de guvern prin O.M. 2486/12.06.2020, asigurând pe viitor extinderea capacităților spitalului nostru de a asigura servicii medicale la standarde europene. Viziunea conducerii Spitalului de Psihiatrie Cavnic este de a dobândi și menține o reputație crescută a spitalului prin calitatea serviciilor medicale. Misiunea Spitalului de Psihiatrie Cavnic este de a se orienta permanent către necesitățile actuale ale pacienților și de a le furniza servicii medicale integrate și aliniate la principiul " Îmbuntățirii continue". Oferim servicii medicale :

  • Paliative
  • Psihiatrie bărbați
  • Psihiatrie femei
  • Medicina internă
  • Laborator de analize biologice
  • Ambulator, Urgențe
  • Telemedicină
  • Consiliere, suport post spitalizare

Contact

Adresa: Strada Unirii nr.4, Cavnic, Maramureș, Cod poștal 435300

Adresa

Strada Unirii nr.4, Cavnic, Maramureș

Telefon

0262.295.012 - fax 0262.295.785

Email

spitalcavnic1@gmail.com

Se trimite
Mesajul a fost trimis. Mulțumim!